Gala Studenților Laureați 2022
- vizualizări: 4943
La sfârșit de an, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a apreciat studenții și medicii rezidenți care excelează prin reușită academică, abilități științifice și organizatorice, dar și participare activă la diferite activități extracurriculare. Gala Studenților Laureați 2022, ajunsă la cea de-a X-a ediție, a fost organizată de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova în data de 21 decembrie.
Tradițional, în deschiderea festivității, rectorul Universității Emil Ceban a avut un discurs în care a evidențiat performanțele tinerilor mediciniști și farmaciști. Printre acestea se numără: obținerea burselor din partea Președintelui, Guvernului și a Bursei Republicii, organizarea Congresului Medical Internațional al Studenților și Tinerilor Medici MedEspera 2022, a acțiunilor de solidaritate pentru refugiații ucraineni, a campaniilor de informare și flashmoburi. Totodată, aceștia au participat la numeroase acţiuni cu impact social cum ar fi: campanii de donare a sângelui, de promovare a modului de viață sănătos, de instruire a liceenilor privind acordarea ajutorului medical de urgență, de înverzire a plaiului, de organizare a vizitelor la micuții internați în spitale ș.a. De asemenea, mediciniștii au înregistrat rezultate remarcabile la numeroase competiții sportive interuniversitare, naționale și internaţionale.
În final, rectorul a adresat felicitări studenților și colegilor cu prilejul Crăciunului şi Anului Nou, dorindu-le sănătate, noroc şi fericire, dragoste și încredere în forțele proprii, succese în toate formele de activitate și un An Nou pașnic și prosper.
„Avem studenți foarte buni în Universitate, majoritatea acestora au o reușită înaltă, deoarece au o motivație pentru profesia aleasă și, desigur, își văd poziția lor în sistemul de sănătate. Dragi studenți, vă privim cu multă admirație și înțelegem că avantajul principal este tinerețea voastră, iar tinerețea înfruntă totul, deschide noi orizonturi și drumuri, cucerește noi culmi. Vă dorim în Noul An și pe parcursul vieții să vă realizați toate visurile, să ajungeți buni profesioniști și să nu uitați niciodată de Alma Mater”, a spus prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică, care a înmânat premiile la categoria Studii următorilor laureați:
Daniela Druță, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Sanal Kumar Abhinand Sanal Kumar Thankappan, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 2;
Adriana Mîndru, studentă în anul V, Facultatea de Stomatologie;
Zinaida Grecinschii, studentă în anul IV, specialitatea Optometrie;
Maria Mocanu, studentă în anul VI, specialitatea Medicină preventivă;
Irina Iordan, studentă în anul IV, specialitatea Asistență medicală generală;
Ana Morar, studentă în anul V, Facultatea de Farmacie.
Academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, a menționat laureații la categoria Cercetare și inovare, remarcând faptul că la USMF sunt în proces de fondare mai multe centre și laboratoare de cercetare, ce vor oferi posibilități nelimitate de a cunoaște lumea, universul, organismul uman pentru a deveni medici excelenți. Prorectorul a trecut în revistă inițierea colaborărilor internaționale benefice cu ICGEB, institutele Leibniz ș.a., ce oferă noi oportunități studenților, medicilor rezidenți și studenților-doctoranzi. „Datorită cercetării mergem înainte, deschidem ușile anului ce vine, vom merge spre pace și spre un alt nivel de abordare a gândirii și a relațiilor interumane”, a accentuat prorectorul.
La categoria Cercetare și inovare au fost apreciați:
Mădălina Cebuc, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Eugeniu Valic, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Iulia Bozbei, studentă în anul V, Facultatea de Farmacie;
Mohammed Abdul Raheem, student în anul III, Facultatea de Medicină nr. 2;
Anna Bulgac, masterandă în anul I, specialitatea Optometrie clinică;
Olivia Maniuc, studentă în anul V, Facultatea de Stomatologie.
„Suntem mândri că mediciniștii dețin întâietatea printre colegii de la alte universități atât la reușita academică, cât și la organizarea manifestărilor științifice. Voi sunteți cei mai buni dintre cei buni, sunteți un exemplu demn de urmat. Mizăm mult pe inteligenţa, creativitatea și perseverenţa Dumneavoastră. Vă dorim să deveniţi specialiști de înaltă competență în domeniul sănătății, promotori ai modului sănătos de viață și oameni cu o înaltă cultură morală și responsabilitate civică”, a subliniat rectorul Emil Ceban, care a înmânat premiile la categoria Abilităţi organizatorice:
Maria-Magdalena Pojoga, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Mihaela Monacu, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Andreea Goraș, studentă în anul IV, Facultatea de Stomatologie;
Fathima Nizamudeen, studentă în anul II, Facultatea de Medicină nr. 2;
Dorin Boguș, student în anul IV, Facultatea de Farmacie.
Ministra sănătății Ala Nemerenco a decernat premiile la categoria Voluntariat pentru pace. Oficialul a evidențiat faptul că „tinerii pot schimba această țară. Ceea ce se întâmplă în acest an este o fereastră cu oportunități extraordinare, prin care ne ajută partenerii. Cu siguranță, voluntariatul necesită suflet curat, emoții profunde și o inimă mare”.
Laureații la categoria Voluntariat pentru pace sunt:
Irina Boico, studentă în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 1;
Ion Tripaduș, student în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1;
Cristina Grajdean, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Jai Saini, studentă în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 2;
Iulian Păvăleanu, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Cătălin Gordaș, student în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 1;
Pavel Chior, medic rezident în anul IV, specialitatea Urologie;
Ștefan Echim, medic rezident în anul IV, specialitatea Urologie;
Nicolae Țarălunga, student în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1.
La ediția curentă a fost lansată categoria Promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”. În opinia Victoriei Craveț, prorector pentru activitate economico-financiară, „la acest eveniment frumos de totalizare, venim cu emoții pentru că în fața noastră sunt studenții care, în pofida faptului că au multiple activități în anul universitar, reușesc să participe și la activități de voluntariat, activități sportive și culturale, iar atunci când conducerea Universității vine cu mesajul de a fi promotorii Universității, ei sunt cei care rapid se implică. Ei reprezintă cel mai convingător exemplu pentru potențialii candidați la studii, reușind în toate datorită faptului că sunt bine organizați, disciplinați, sunt cei care doresc să aducă bine atât celor dragi Dumneavoastră, cât și întregii populații”.
Laureații desemnați la categoria Promotorul USMF „Nicolae Testemițanu” sunt:
Cătălina Guțul, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Iurie Noroc, medic rezident în anul IV; specialitatea Otorinolaringologie;
Ivan Tincovan, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Doina Semeniuc, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Oleg Caraivanov, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Natalia Neculcea, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Dmitrii Formusatii, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Daniela Filippov, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Iana Coropceanu, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Pavel Chisaru, student în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1;
Nicoleta Ivaschiv, studentă în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1;
Harel Davidov, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 2.
La rândul său, prorectorul pentru activitate socială, Marcel Abraș, și-a exprimat gratitudinea pentru cei mai buni studenți și medici rezidenți, care au reușit pe parcursul anului de studii să învețe bine, să fie uniți la bine și rău, să organizeze evenimente frumoase, precum și să se consolideze în contextul problemelor regionale, găzduind refugiați. „Și, totodată, ați găsit timp și pentru alte activități extracurriculare, culturale și sportive. Vă suntem recunoscători că purtați cu onoare drapelul Universității și promovați imaginea acesteia în așa mod, încât după voi să vină alți tineri la fel de buni ca voi”, a menționat prorectorul.
La categoria Sport au fost menționați:
Selecționata Universității la armwrestling:
Nicoleta Bodrug, studentă în anul VI, specialitatea Medicină preventivă;
Faiha Musthafa, studentă în anul I, Facultatea de Medicină nr. 2;
Alina Anand, studentă în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 2;
Cristian Renta, student în anul IV, Facultatea de Stomatologie;
Victor Antir, student în anul II, Facultatea de Medicină nr. 1.
Selecționata Universității la joc de dame:
Oleg Vasiliu, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr.1;
Ciprian Sarivan, student în anul V, Facultatea de Stomatologie;
Marina Muncescul, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Daniel Cristea, student în anul I, Facultatea de Medicină nr. 1.
Echipa studenților internaționali „Les Cojones”, câștigătoare a Cupei Campusului la fotbal:
Rawa Salih, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 2;
Mohannad Abu Salama, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 2;
Wissam Elabid, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 2;
Mohammed Abu Rjal, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 2;
Ahmed Hujierat, student în anul II, Facultatea de Stomatologie;
Giovani Sierra, student în anul V, Facultatea de Medicină nr. 2;
Hudaifa Abu Qaren, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 2.
O premieră este și categoria Dezvoltare profesională. În acest context, cu un mesaj a venit directorul Institutului Oncologic, Ruslan Baltaga, care a specificat că laureații desemnați lucrează în calitate de asistenți medicali și au o reușită academică foarte înaltă, iar pe lângă activitatea profesională sunt implicați și în ajutorarea refugiaților din Ucraina, care suferă de cancer.
La rândul său, Andrei Uncuța, directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, a subliniat că instituția sa reprezintă baza clinică în cadrul căreia își desfășoară activitatea mai multe catedre universitare. „Activitatea științifică și cea practică se realizează în parteneriat cu catedrele și clinicile universitare. Aici lucrăm zilnic, cot la cot, într-o atmosferă amiabilă și conlucrare foarte bună, ceea ce creează condiții benefice pentru toți – studenți, medici rezidenți și angajații Spitalului, constituind o motivație în plus pentru creștere profesională”.
La categoria Dezvoltare profesională au fost nominalizați:
Daniela Țăruș, studentă în anul I, Facultatea de Medicină nr. 1;
Ecaterina Doganic, studentă în anul II, Facultatea de Medicină nr. 1;
Valentina Zeleniuc, studentă în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1;
Artiom Mînzătean, medic rezident; specialitatea Oncologie;
Nicoleta Mînzătean, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1.
De asemenea, la Gală a fost prezent Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale „Sănătatea”, care le-a urat succese mari atât studenților, cât și medicilor rezidenți, îndemnându-i să rămână în țară și să activeze în sistemul medical autohton, pentru că „de ei depinde viitorul nostru și dezvoltarea sistemului de sănătate”.
Cei mai activi membri ai organizației sindicale din domeniul sănătății au fost menționați cu diplome:
Marian Costaș, student în anul II, Facultatea de Medicină nr. 1;
Daniela Ciorici, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Cristiana Morcov, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Daniela Machidon, studentă în anul V, Facultatea de Medicină nr. 1;
Mădălina Valache, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1;
Constantin Constantin, student în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1.
În final, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, România, prof. Ramona Lile, invitată de onoare la eveniment, a transmis audienței salutul colegilor români: „Sunt convinsă că în curând veți fi în Uniunea Europeană și, respectiv, alături de noi. Așteptăm în continuare ca în baza parteneriatului pe care l-am semnat cu universitatea Dumneavoastră, cadrele didactice, studenții și medicii rezidenți să vină la Arad pentru a putea fructifica această colaborare”.
La Gala Studenților Laureați 2022 au fost menționați 60 de studenți și medici-rezidenți. Evenimentul a decurs într-o atmosferă distinsă și emoționantă, cu muzica bună, colinde și urături.
Mai multe fotografii vedeți pe: https://www.facebook.com/usmf.md/photos/pcb.5941462799239424/5941457739239930/
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii