Acord

Semnarea Acordului de colaborare cu Centrul de Cercetare și Studii Biomedicale din Letonia

Publicat: 20.05.2022

 

AcordPerspective noi de cooperare pentru Republica Moldova și Republica Letonia în efectuarea cercetărilor comune, schimbului de informații, aplicării la proiecte internaționale, în special europene, instruirea specialiștilor și organizarea evenimentelor științifice. Acest lucru a devenit posibil grație Acordului de colaborare încheiat între Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova și Centrul Leton de Cercetare și Studii Biomedicale din orașul Riga, semnat de către rectorul Emil Ceban, în data de 18 mai 2022, în prezența Excelenței Sale dl Uldis Mikuts, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Letonia în Republica Moldova. 

RectorÎn deschiderea ceremoniei, profesorul Emil Ceban a menționat că acest parteneriat va contribui la fortificarea capacităților de cercetare a USMF „Nicolae Testemițanu”, dar și la formarea specialiștilor autohtoni, apți de a efectua cercetări avansate în biomedicină. În acest sens, rectorul a evidențiat faptul că în Strategia de dezvoltare a Universității pentru următorii 10 ani au fost stabilite câteva priorități – internaționalizarea, cercetarea și inovarea și digitalizarea. Totodată, a fost creat Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate (INCMS) ce va fi dezvoltat cu laboratoare științifice moderne cu profil în medicina moleculară, bioinginerie, biobancă, pentru care va fi nevoie, în primul rând, de pregătirea cadrelor competente în aceste domenii. „Acordul va oferi posibilitatea tinerilor medici și cercetători să efectueze stagii în instituțiile de cercetare biomedicală de peste hotare, în cadrul acordurilor de colaborare și proiectelor internaționale. Ulterior, aceștia vor implementa competențele obținute în clinicile și laboratoarele din țară, astfel contribuind la implementarea metodelor moderne în tratamentul pacienților în diverse maladii și, respectiv, la dezvoltarea științei medicale și a sistemului național de sănătate. Asemenea stagii vor fi efectuate în România, Letonia, Italia și Slovacia”, a subliniat rectorul. 

AcademicianEvenimentul a fost moderat de către prorectorul pentru activitate de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, director al INCMS, care a remarcat că în perioada imediat următoare va fi inițiată colaborarea în pregătirea cadrelor în utilizarea noilor tehnologii. „În cadrul proiectului transfrontalier OBDIA-NET implementat împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” Iași, România, am reușit să achiziționăm un sistem sofisticat de cercetare în domeniul microscopiei confocale, astfel încât inițial specialiștii vor fi pregătiți în România, iar ulterior în Letonia. De asemenea, vor fi inițiate proiecte propuse în cadrul concursurilor anunțate de Consiliul Europei. Alte proiecte vor fi implementate în cadrul parteneriatului între Republica Moldova și Letonia”, a reiterat academicianul. De stagii de instruire vor beneficia studenții, cercetătorii științifici și studenții-doctoranzi. Academicianul a subliniat faptul că la sfârșitul lunii mai, un cercetător al universității noastre va merge la Riga, unde va beneficia de un curs de instruire în domeniul microscopiei confocale în cadrul Centrului de Cercetare și Studii Biomedicale.

În intervenția sa on-line, profesorul Nils Rostoks, directorul Centrului Leton de Cercetare și Studii Biomedicale, a specificat că semnarea acordului marchează o etapă importantă pentru cele două instituții, și mai ales pentru cele două țări. „Acest acord constituie fundamentul pentru o colaborare de durată în domeniul biomedicinei și biofarmaciei. Vom putea investi în resurse umane și în utilizarea eficientă a infrastructurii de cercetare. După mai mulți ani de cooperare, vom avea posibilitatea să înaintăm propuneri în domeniul cercetării și să participăm la concursuri la nivel european. Mă simt onorat și vă mulțumesc pentru această oportunitate deosebită”, a adăugat profesorul leton.

La rândul său, Dr. Rolands Lappuke, consilierul președintelui Letoniei în domeniul tehnologiei inteligente, a remarcat că „suportul președintelui leton,  care a vizitat recent Republica Moldova, vizează nu doar parcursul european al Moldovei, dar și cooperarea științifică. Președintele Letoniei susține apropierea dintre comunitățile științifice ale statelor noastre.”

Profesorul Jānis Klovinš, președintele Consiliului științific al Centrului de Cercetare și Studii Biomedicale din Letonia, și-a exprimat deschiderea instituției pe care o reprezintă „de a-și împărtăși experiența, de iniția și a explora împreună proiecte științifice în domeniul analizei genomului, cercetărilor genetice, dar și a diverselor maladii”. Oficialul leton consideră că Republica Moldova va deveni un membru al Uniunii Europene și că vor exista mai multe posibilități pentru noi colaborări. 

Excelența Sa dl Andrian Roșa, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Letonia, s-a declarat emoționat să participe la acest proiect de suflet: „Sunt sigur că va urma o colaborare și o prietenie frumoasă între țările noastre și sunt în așteptarea primelor rezultate ale acestei cooperări. Diplomația științifică este ceva tangibil și important pe care doresc să o promovez și le doresc tuturor să valorifice această oportunitate minunată”, a accentuat diplomatul moldovean. 

AmbasadorÎn opinia E.S. dl Uldis Mikuts, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Letonia în Republica Moldova, prezentul acord va servi drept un cadru excelent pentru aprofundarea și extinderea cooperării celor două țări în domeniile de cercetare științifică, schimb informațional, finanțare a activităților, instruire a cadrelor științifice, precum și organizarea în comun a evenimentelor științifice. „Mă bucur că specialiștii în domeniul medicinei din țara mea sunt gata să-și împărtășească experiența cu colegii din Moldova în sfera biobăncii, cercetării medicale, infrastructurii și managementului cercetării”, a declarat diplomatul leton. 

Ulterior, acordurile semnate vor fi expediate părților prin intermediul serviciul diplomatic. Acordul bilateral de colaborare a fost semnat pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea extinderii ulterioare.

Semnarea Acordului
Rector
Rector
Rector
Ambasador
Acord
Academician
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
Rector
Rector
Rector
Ambasador
Acord
Academician
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
Semnarea Acordului
usmf
Centrul de Cercetare și Studii Biomedicale din Letonia
acord de colaborare
medicina moleculară
bioingineri
biobanca

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii